Universitatea de Vest din Timișoara

http://www.uvt.ro

Universitatea de Vest din Timișoara a fost înfiinţată în baza Decretului-Lege Regal nr. 660 din 30 decembrie 1944, a Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 999 din 27 septembrie 1962 şi a Hotărârii Guvernului nr. 458 din 29 iulie 1994 şi funcţionează cu respectarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a dispoziţiilor legale privind acreditarea. UVT este instituţie de învăţământ superior de stat, cu personalitate juridică, parte a sistemului naţional de învăţământ superior din România.
UVT este instituţie de interes public, are caracter nonprofit şi este apolitică. UVT este organizată şi funcţionează în condiţiile interdicţiei oricăror ingerinţe ideologice, activităţi de natură politică şi prozelitism religios.

UVT îşi asumă misiunea generală de cercetare ştiinţifică avansată şi educaţie, generând şi transferând cunoaştere către societate prin:
a) cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţelor, al ştiinţelor inginereşti, al literelor, al artelor, prin asigurarea performanţelor şi dezvoltării fizice şi sportive, precum şi valorificarea şi diseminarea rezultatelor acestora;
b) formare iniţială şi continuă, la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale a individului şi al satisfacerii nevoilor de competenţe ale mediului socio-economic. UVT îşi asumă misiunea proprie de catalizator al dezvoltării societăţii româneşti prin crearea unui mediu inovativ şi participativ de cercetare ştiinţifică, de învăţare şi de creaţie culturalartistică, transferând spre comunitate competenţe şi cunoştinţe prin serviciile de educaţie, cercetare şi de consultanţă pe care le oferă partenerilor din mediul economic şi socio- cultural. UVT îşi asumă rolul de actor activ în cadrul societăţii, un actor care reacţionează prompt la prefacerile sociale, economice, politice și culturale, însușindu-și un rol angajant, prin care acționează nemijlocit asupra dezvoltării regionale, pe baza unor repere strategice limpede asumate. Totodată, UVT afirma rolul său activ în comunitate, prin dezvoltarea parteneriatului cu societatea civilă și reprezentanții săi semnificativ și prin implicarea în comunitate, prin acțiuni care potențează responsabilitatea socială. UVT și-a asumat și adăugarea dimensiunii de prestator de servicii de înaltă calitate destinate mediului economic şi administraţiei publice. Până în prezent UVT a implementat peste 200 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, fiind o instituție cu o bogată experiență în gestionarea fondurilor nerambursabile.

UVT prin intermediul implementării prezentului proiect își confirmă implicarea activă în societate și dezvoltarea economică, demonstrează capacitatea de gestionare a fondurilor nerambursabile și își reconfirmă statutul de instituție de învățămînt superior.

SC Interlog Com SRL

http://www.interlog.ro

Interlog Com SRL are rolul de Partener în cadrul proiectului, cu o vastă experiență în dezvoltarea și promovarea antreprenoriatului ca opțiune în carieră, promovarea creării de afaceri și de activități pe cont propriu ca mijloace de stimulare a dezvoltării locale și coeziunii sociale, promovarea oportunității în rândul persoanelor care doresc să își înființeze afaceri de a- și utiliza competențele și de a-și crea propriul loc de muncă. Interlog Com SRL deține o experiență de activitate de peste 17 ani, este furnizor de formare profesională autorizat în programe de inițiere „Competențe antreprenoriale” din 2011 și desfășoară activități de consultanță pentru afaceri și management.

Valoarea adăugată a parteneriatului constă în reunirea experiențelor partenerilor, fiecare dintre aceștia având o misiune relevantă pentru obiectivele proiectului și un rol semnificativ în dezvoltarea unui program integrat de susținere a înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din Regiunea Vest, destinat creării de noi locuri de muncă durabile. Poziționarea geografică a partenerilor în Regiunea Vest va permite promovarea proiectului la scară largă, selectarea membrilor grupului țintă din toate județele regiunii Vest și dezvoltarea de start-up- uri și crearea de locuri de muncă în toate județele regiunii.